Tehnologia bluetooth este folosita pentru transferul datelor intre doua sau mai multe dispozitive aflate in apropiere. Cel mai mare avantaj pe care il prezinta aceasta tehnologie ar fi faptul ca nu sunt necesare cabluri si fire pentru transferul datelor, existand insa si o restrictie – pentru eficienta transferului dispozitivele trebuie sa fie apropiate, maximul distantei pe care aceasta tehnologie functioneaza fiind de 100 de metri.
Utilizarea cea mai frecventa a acestei tehnologii se face simtita pe piata telefoanelor mobile. Toate smartphone-urile in ziua de astazi sunt echipate cu conectivitate bluetooth, la fel si tabletele, unele imprimante, consolele de jocuri video, DVD playerele si telecomenzile.
Avantajele tehnologiei Bluetooth
- Pentru transferul datelor prin bluetooth nu este necesar ca dispozitivele sa fie aliniate pe aceeasi directie sau sa fie apropiate si orientate unul spre celalalt – cum este cazul transferurilor prin infrarosu. Pur si simplu transferul se realizeaza daca dispozitivele sunt in apropiere.
- Raza maxima de actiune este de 100 de metri, insa aceasta limita poate sa creasca sau sa scada in functie de conexiune si de dispozitivele in sine.
- Usurinta folosirii este un alt atu. Oricine poate sa configureze usor o conexiune pentru a transfera diverse tipuri de date.
Neajunsurile tehnologiei Bluetooth
- Desi viteza de transfer prin bluetooth poate sa ajunga la cifra impresionanta de 25 MB pe secunda, alte tehnologii ofera o rata de transfer mult mai mare – prin Wi-Fi se pot transfera date la viteze de pana la 250 Mbps.
- Nivelul de securitate este ridicat, insa si mai ridicat este prin Wi-Fi Direct.
- Consumul de energie este neglijabil in cadrul unui singur transfer. Exista insa cazuri in care conexiunea bluetooth ramane activa pe dispozitiv – in principal pentru ca utilizatorul uita sa o inchida – si acest lucru duce la epuizarea mult mai rapida a bateriei.
Per total, avantajele tehnologiei bluetooth ajung sa depaseasca neajunsurile. Aplicatiile acestei tehnologii se fac simtite in intreaga lume, usurinta si convenienta pe care o ofera sunt de neegalat.