Viata nu este tot timpul roz, la fel este si cazul relatiilor sentimentale. Viata si relatiile sunt lucruri foarte asemanatoare, pentru a fi fericit trebuie sa te implici cu sufletul si cu inima, sa incerci tot ceea ce este posibil si ce ramane sa fie lasat in mana sortii. A avea pe acel cineva special cu care sa-ti imparti viata face ca totul sa merite, insa ce se intampla cand circumstantele va separa? Majoritatea se sperie chiar si de cea mai mica mentiune despre continuarea relatiei la distanta.
Pastrarea vie a flacarii relatiei este o sarcina dificila chiar si pentru o relatie normala, iar distanta nu face decat sa agraveze lucrurile. Partenerii pot sa uite de intalnirile zilnice, nici macar emailurile regulate, apelurile sau scrisorile nu pot fi garantate in aceeasi frecventa. Mici neintelegeri ce pot fi inlaturate rapid cu o simpla imbratisare devin probleme grave ce pot dura zile sau chiar saptamani.
Se poate supravietui unei relatii la distanta daca si numai daca esti acea persoana pregatita de un real angajament, dispusa sa lupte pentru ca totul sa tina pe termen intelungat. Relatiile la distanta te testeaza din toate punctele de vedere. Va trebui sa jonglezi nu numai cu treburile zilnice, munca, familia, prietenii, dar si cu persoana iubita. O astfel de relatie poate scoate in egala masura tot ceea ce e mai bun sau mai rau intr-o persoana.
Relatiile la distanta pot fi benefice daca cei doi se separa doar pentru o scurta perioada de timp, insa la cele de durata atitudinea este cruciala. Rabdarea este o virtute absolut necesara in acest caz, de asemenea este nevoie si de incredere, loialitate, comunicare, implicare si dorinta puternica de a face lucrurile sa mearga.
Va este dor unul de celalalt, faceti eforturi pentru a va tine la curent despre cum v-a mai evoulat viata sau cariera, uneori sunteti raniti de partener, va e dor sa stati impreuna, intrebarea se pune – cat puteti rezista astfel? Daca e privita ca o batalie, o relatie la distanta nu rezista decat daca exista o legatura foarte puternica. Aceasta legatura trebuie sa se intareasca si nu sa slabeasca odata cu trecerea timpului, pentru ca totul sa mearga bine.